Albert Einstein, Werner Heisenberg, Erwin Schrödinger si aproape toti ceilalti pionieri in fizica cuantica au fost captivati de gandirea chineza si indiana. Einstein a adus omagii Bhagavad Gitei, iar activitatea lui Schrödinger a fost puternic influentata de Vede. Fizicianul danez Niels Bohr, unul dintre pionierii fizicii cuantice, a fost fascinat de Tao chinezesc. Bohr este parintele Principiului Complementaritatii, un aspect al fizicii cuantice care afirma ca o cunoastere completa a fenomenelor la scara atomica necesita o descriere atat a proprietatii undelor cat si a particulelor. Cand Bohr a fost innobilat pentru munca sa, a folosit simbolul yin-yang in stema lui si l-a inscris cu cuvintele Contraria sunt complementa (contrariile sunt complementare).

Prin ce se explica preocuparea pionierilor fizicii cuantice fata de gandirea Asiei stravechi? Inteleptii Asiei nu aveau notiunile de electroni, protoni, neutroni sau fotoni. Ei erau constienti de magnetism, dar nu aveau energia electrica la care sa faca referire, o conditie necesara pentru intelegerea fizicii particulelor. Insa textele clasice chineze si indiene le-au sugerat pionierilor fizicii cuantice ca ganditorii asiatici antici aveau o intelegere a taramului invizibil care sta la baza aparentelor – taram dezvaluit de catre fizica particulelor, ceea ce a demonstrat ca materia, fie insufletita, fie neinsufletita, este energie. Se pare ca si ganditorii asiatici intelegeau care este sursa Creatiei.

In cei 100 de ani de cand a inceput revolutia cuantica, preocuparea pentru gandirea asiatica a fondatorilor fizicii cuantice a fost in mare masura uitata si foarte adesea ridiculizata. Insa, fizicienii de astazi inca lupta din rasputeri sa interpreteze descoperirile fizicii particulelor, printre care si dualitatea unda-particula. In pofida unui secol de incercari, fizicienii inca mai incearca sa reconcilieze modelul standard atomic cu Teoria Relativitatii a lui Einstein. Aceasta din urma se ocupa de microcosmos (particulele subatomice), pe cand cealalta cu macrocosmosul (gravitatea). Integrarea lor ar oferi in mod evident o Teorie Unitara.

Spatiul si timpul

Haideti sa aruncam o privire asupra revolutiei fizicii. La finele secolului al XIX-lea, savantii germani Heinrich Hertz, Ludwig Boltzmann si Max Planck au studiat asa-numitul efect fotoelectric si au ajuns la concluzia ca lumina nu numai ca avea caracteristici asemanatoare undelor, asa cum se presupunea in mod obisnuit, dar ca putea aparea sub forma de particule fine, sau „cuante”, cum erau numite (de la care si numele de fizica cuantica). In 1905, Einstein a dezvoltat o ecuatie matematica prin care descria un aspect al comportamentului cuantelor intr-un studiu asupra fotoelectricii, ceea ce i-a castigat unicul sau Premiu Nobel si l-a propulsat in dezvoltarea unei noi teorii a gravitatii.

Spune legenda ca marul cazut din pom l-a facut pe Isaac Newton sa dezvolte teoria sa a gravitatii. Einstein, care traia in zorii epocii masinariilor, a oferit o versiune dinamica a momentului evrika al lui Newton. In studiul sau asupra Relativitatii, din 1916, scria: „Stau la fereastra unui vagon de tren, care se deplaseaza in mod uniform si las sa cada o piatra pe terasament, fara sa o arunc. Apoi, ignorand influenta rezistentei aerului, vad piatra coborand in linie dreapta. Un pieton, care observa ce-am facut de pe poteca, vede ca piatra cade pe pamant intr-o curba parabolica. Si acum ma intreb: ‘Traiectoria’ pietrei descrie ‘in realitate’ o linie dreapta sau o curba?”

Einstein si-a raspuns singur la intrebare. Aceasta realitate este relativa in sensul ca depinde de „cadrul de referinta” al observatorului. Si mai scria: „Piatra traverseaza in linie dreapta relativ cu sistemul de coordonate fixe ale trasurii, dar relativ cu sistemul de coordonate fixe ale pamantului (terasamentului) descrie o parabola. Iar cu ajutorul acestui exemplu, se poate vedea foarte clar ca nu exista nici o traiectorie existenta independent… ci doar o traiectorie in raport cu un anumit corp de referinta.” Cu alte cuvinte, ceea ce observam depinde de pozitia noastra in spatiu.

Folosind cunostintele sale despre cuante (denumite ulterior fotoni), Einstein a venit cu propunerea ca lumina unor stele indepartate ce se observa in spatele soarelui este deviata sau curbata cu 1,73 secunde in arc, pe masura ce trece de efectul gravitational al soarelui calatorind catre Pamant. In 1919, savantii au fotografiat o eclipsa de soare si au confirmat calculele lui Einstein pana la zecimale. Efectul spatiului curbat este ilustrat de obicei si inselator cu suprafata plana a unei trambuline lovita de o minge.

Bunul simt dicteaza ca spatiul curbat este cel mai bine vazut ca o metafora. Traiectoria luminii (fotoni) poate fi curba, iar notiunea de spatiu curbat presupune ca lumina si spatiul sunt fenomene interschimbabile. Spatiul inseamna lucruri diferite pentru fizicieni, astronauti si arhitecti. Insa, Einstein a oferit o constructie matematica prin care integreaza spatiul tridimensional cu „dimensiunea” temporala intr-un continuum de patru dimensiuni. Diagramele spatiu-timp pot sa redea efectele relativiste, iar modul in care ne pozitionam in spatiu si timp determina felul in care experimentam un anumit eveniment dat.

Spatiul si timpul la chinezi – Yu-Zhou

Putin cunoscut este faptul ca chinezii au reunit estetic spatiul si timpul cu vreo 2000 de ani inainte ca Einstein sa o faca in mod matematic. Este vorba despre aspectul inspirat din Tao prin care au integrat toate fenomenele naturale in yin si yang. Timpul era yang, spatiul era yin. Documentele istorice ne arata ca chinezii antici vorbeau de Yu, adica spatiul-univers, si de Zhou, sau timpul-univers. In urma cu aproximativ 2000 de ani, aceste concepte incepura sa apara impreuna: Yu-Zhou.

Potrivit cercetatorului chinez Feng Youlan din secolul XX, prima referire la notiunea de Yu-Zhou includea urmatoarea explicatie: „Ceea ce alcatuieste cele patru puncte cardinale ale busolei impreuna cu ce se afla deasupra si dedesubt se numeste Yu. Ceea ce alcatuieste trecutul, prezentul si viitorul se numeste Zhou.”

Yu-Zhou isi are originea, cel mai probabil, in feng shui, forma chineza a unei practici antice cunoscuta sub numele de geomantie. Imparatii chinezi, care, de obicei isi construiau noile capitale in intregime atunci cand se urcau pe Tronul Dragonului, consultau maestri feng shui ca sa-si aleaga cele mai favorabile locuri pentru acestea. Maestri feng shui foloseau o busola magnetica pentru a determina orientarea favorabila (de obicei pe axa magnetica nord-sud a Pamantului) pentru noul oras. Mai mult, ei alegeau si timpul astronomic favorabil („momentul cosmic” ideal) pentru a incepe constructia, ceea ce explica de ce se numeau expertii feng shui Maestri ai Timpului.

Modul in care filozofii chinezi defineau Yu-Zhou ilustreaza cum vedeau ei spatiul si timpul. In unul dintre textele chinezesti clasice, Canonul Mohist, citim urmatoarele: „Durata uneste trecutul si prezentul, zorii si amurgul. Spatiul imbratiseaza estul, vestul, sudul si nordul.” Intr-un alt text clasic, Shizi, citim: „Deasupra, dedesubt si cele patru directii se numesc spatiu, iar trecerea din trecut in prezent se cheama timp.”

Sulul chinezesc clasic arata modul estetic in care chinezii fac sinteza spatiului si a timpului. In timp ce tabloul clasic european prezinta un moment static, inghetat in timp, folosind perspectiva liniara ca sa reprezinte spatiul, iar sulul chinezesc, precum o pelicula de film, se bazeaza pe un scenariu care poarta observatorul prin spatiu si timp. Spre deosebire de perspectiva liniara, sulul chinezesc foloseste axonometria, cunoscuta popular cu numele de proiectie paralela, care potriveste conceptual spatiul si timpul. Axonometria plaseaza observatorul mai degraba in spatiu decat in fata spatiului.

Va urma…

Sursa: asiatimes.com.

Recommended Posts

Leave a Comment

Tinem legatura?

Daca doriti sa ma contactati, imi puteti trimite un mail folosind formularul de contact de mai jos.

Not readable? Change text. captcha txt
gunter pauli, economia albastrafilozofia asiatica, fizica cuantica