fizica cuantica, minte, teoria mintii, constiinta

Fizica Cuantica a Constiintei

Intr-o dezbatere filozofica, cu precadere in filozofia mintii, intrebarea asupra felului in care mintea si constiinta se nasc din materie, sau mai exact, din procesele fizico-neurologice din creierul nostru, a fost una de lunga durat, care i-a deconcertat pe oameni de stiinta si pe filozofi deopotriva. Atunci cand vorbim sau ne gandim asupra subiectului mintii, presupunem in mod natural ca este in legatura directa cu creierul si gandirea constienta, incluzand si alte functii cognitive. Chiar daca, din experienta si observarea noastre, nu avem nici o dovada directa sau vreun indiciu care sa ne conduca spre intelegerea fara echivoc a ceea ce este mintea, intuim in mod colectiv ca mintea este un fenomen care se interrelationeaza in mod profund cu activitatea creierului si totusi, este ceva mai mult. Dar ce este acest “ceva mai mult”? Numai aceasta intrebare a pintenat in mod istoric cateva teorii interesante asupra mintii, laolalta cu diverse puncte de vedere si dezbateri filozofice.

Cea mai obisnuita abordare a naturii mintii in gandirea occidentala moderna este aceea ca mintea este acelasi lucru cu activitatea creierului si de aici apare intrebarea “ce este acest mai mult?” a carei raspuns intarzie sa apara. Aceasta conceptie materialista asupra mintii s-a nascut din viziunea stiintifica clasica si influentele sale asupra gandirii moderne. Este numita materialista pentru ca se presupune ca mintea nu este nimic altceva decat materie. Ideea filozofica provenita din aceasta viziune materialista este una reductionista, adica presupune ca fenomene precum mintea sau constiinta pot fi explicate reducandu-le la procesele fizico-chimice care au loc in neurologia creierului nostru. Este pur si simplu o viziune plana asupra lumii, de indata ce reduce toate fenomenele la dimensiunea materiei, a timpului si a spatiului, care sunt considerate primare, conform acestei conceptii.

fizica cuantica, minte, teoria mintii, constiinta

Viziunea materialista asupra mintii o considera acelasi lucru cu activitatea creierului.

Chestiunea Minte-trup

Prin pozitia sa principala, cea materialista, stiinta s-a poticnit si s-a blocat atunci cand a venit vorba de intelegerea fenomenului constiintei. Filozoful mintii, David Chalmers, se refera la aceasta ca fiind problema dificila a constiintei, care este in esenta problema explicarii starilor subiective mentale de constiinta intr-un mod obiectiv in termerii proceselor fizice, asa cum cere viziunea stricta a stiintei. Cu alte cuvinte, cum explicam un anumit sentiment pe care il avem atunci cand ne gandim la ciocolata, in termeni de activare a neuronilor in creier?

Alte pozitii, care nu se subscriu acestei conceptii reductioniste despre minte tind, totusi, sa se confrunte cu o alta problema – cea a dualismului. Practic, daca ar fi sa luam in considerare faptul ca mintea ar fi separata de creier atunci, aceasta din urma ridica dinnou intrebarea “Ce este mintea?” si mai exact “Care este relatia dintre creierul fizic si minte?” Prima este o intrebare ontologica cercetand natura mintii, in timp ce a doua este una epistemica incercand sa inteleaga relatia cauza si efect dintre creier si minte, si cum trec informatiile de la unul la celalalt, observand ca acestea doua sunt diferite.

Conceptia ca mintea este diferita de creier, de exemplu faptul ca mintea este imateriala in timp ce creierul este material, da nastere asa-zisei probleme a mintii-trup, adresata prima data de filozoful francez René Descartes, care spunea ca mintea si trupul sunt doua substante diferite. Corpurile sunt substante extinse in spatiu, incapabile de a simti si a gandi, iar mintile sunt substante inextinse in spatiu si sunt capabile de simtire si gandire. Pentru ca sunt doua substante diferite, ce apartin materialului si imaterialului, si pentru ca nu exista nici un punct observabil de interactiune intre cele doua, nu putem explica relatia cauzala dintre ele. Iar daca nu putem sa explicam cauzal, de exemplu, modul in care starile noastre mentale interne si credintele dau nastere comportamentului, atunci unii ar argumenta ca a vorbi despre minte este superfluu.

fizica cuantica, minte, teoria mintii, constiinta

Mintea este imateriala, iar creierul este material.

Mintea ca software si efecte emergente

In ciuda acestei pozitii aparent problematice a mintii si a creierului coexistand intr-o anumita forma de relatie, ideea a continuat in alte teorii si metafore. Una dintre cele mai populare metafore este, de fapt, imprumutata din stiintele computerelor care vede mintea ca fiind la fel ca un software care ruleaza pe un hardware (sau wetware) – creierul. Acest model a servit deosebit de bine in psihologie si in stiintele cognitive, in care aspectul imaterial al mintii este vazut ca program software, iar aspectul material al creierului este vazut ca hardware-ul subiacent.

O alta pozitie interesanta considera mintea ca fiind un fenomen emergent, care rezulta din interactiunile complexe ale proceselor neuronale din creier. Aceasta pozitie teoretica este una non-reductionista, in timp ce ea eludeaza problema mintii si a corpului deoarece, desi mintea este inca considerata ca fiind altceva decat creierul, legatura cauza-efect dintre cele doua poate fi explicata in termeni de efecte emergente. Problema cu acest punct de vedere este, totusi, ca ea considera in continuare ca materia (creierul) este principala, iar mintea si constiinta ca fiind ceva care se naste din materie, mai degraba, decat sa fie un aspect fundamental al universului, cum ar fi timpul si spatiul.

Mintea ca si camp al dimensiunii superioare

Pe masura ce continua cercetarile, apar noi teorii despre minte care ar putea da mai multa lumina asupra unora dintre intrebarile filosofice mentionate mai sus. Una dintre cele mai recente idei care ies din mediul academic este aceea ca mintea este ca un camp existent intr-o dimensiune diferita fata de cea a creierului care interactionează cu acesta la un nivel cuantic. Dr. Dirk K. F. Meijer, profesor la Universitatea din Groningen, a publicat o lucrare in care isi prezinta ideea in revista stiintifica NeuroQuantology, un jurnal academic ce reuneste cercetari din domeniile neurostiintei si fizicii cuantice.

fizica cuantica, minte, teoria mintii, constiinta

Mintea exista intr-o dimensiune diferita de cea a creierului.

Meijer sugereaza ca mintea este, in principiu, un camp sau, tehnic, mai multe, un “domeniu structurat holografic” care actioneaza ca un “cadru de lucru mental receptiv” prin faptul ca exista in jurul creierului, dar in acelasi timp poate accesa si alte domenii din afara acestuia. Acest camp, sugereaza Meijer, se afla intr-o a patra dimensiune spatiala, un camp dimensional superior celui in care este incorporat creierul (3D). De remarcat este, de asemenea, ca cercetarile paralele, cum ar fi proiectul creierul albastru – o colaborare interdisciplinara intre matematicieni si neurologi – au identificat faptul ca “creierul” functioneaza in mai multe dimensiuni.

Apoi, se pune intrebarea: cum interactioneaza mintea, ca a patra dimensiune, cu procesele creierului 3D? Desi nu intelegem inca mecanismele specifice care stau la baza comunicarii minte-creier, Meijer apeleaza la fizica cuantica pentru a sugera posibile raspunsuri. Sunt doua posibilitati si anume prin ceea ce se numeste entanglement (impletire) cuantic si tunel (canal) cuantic; doua dintre cele mai derutante si misterioase fenomene observate in lumea cuantica. Cu alte cuvinte, entanglement-ul este fenomenul in care doua particule se “sincronizeaza” impreuna in asa fel incat una o afecteaza instantaneu pe cealalta, chiar daca le separa distante imense, de exemplu, in partile opuse ale unei galaxii. Acest fenomen i-a uimit pe oamenii de stiinta ani de zile, inclusiv pe Einstein insusi care le-a numit “actiuni bizare la distanta”. Tunelul cuantic poate fi cel mai bine explicat prin analogie cu o macro-lume ca si obiect. Sa ne imaginam ca aruncam o minge de tenis in perete. In mod normal, ne asteptam ca mingea, odată ce lovește peretele, să o ia intr-o directie opusa. Ei bine, intr-un caz paralel, prin tunelul cuantic, mingea trece prin perete si isi continua traiectoria in cealalta camera adiacenta. O chestie ciudata, intr-adevar.

Cu toate acestea, Meijer crede ca, desi entanglement-ul si tunelul sunt explicatii posibile pentru modul in care mintea si creierul isi transmit rapid informații, mecanismul cel mai probabil care functioneaza este rezonanta cuantica. Aceasta inseamna ca la nivelurile cuantice si sub-cuantice exista un model de unda care sta la baza tuturor neuronilor si particulelor din creier, si care trece, de asemenea, prin campul mintii. Modificarile din campul mintii rezoneaza instantaneu cu neuronii din creier si invers.

fizica cuantica, minte, teoria mintii, constiinta, campul mintii, camp mental, rezonanta cuantica, cuantic, entanglement cuantic

Modelele de unda din creier trec prin campul mintii.

Mai rapid ca gandul

Modelul cuantic de rezonanta a undelor ale campurilor de comunicare cerebral si mental poate fi un raspuns foarte inteligent la ceea ce se numeste “problema legarilor”. Diferitele regiuni neuronale si clustere din creierul nostru sunt responsabile de diferite functii cognitive, de exemplu, vaz, culoare, sunet sau procesare verbala. Si totusi, aceste semnale din diferitele regiuni ale creierului nostru se reunesc impreuna mai repede decat viteza cu care sunt procesate individual, generand astfel o anomalie cunoscuta ca fiind problema legarilor. In fine, acest lucru este relevant aici deoarece se pare ca problema legarilor apare atunci cand facem un efort de a gasi explicatie la ceea ce se intampla dintr-un singur nivel al realitatii, cum este cel al activitatii neuronale a creierului nostru.

Pe de alta parte, atunci cand incepem sa consideram creierul si mintea ca fiind manifestari multidimensionale ale aceluiasi lucru, care fac schimb de informatii la nivel cuantic prin rezonanta, incepem sa ne formam o imagine mai buna, mai ampla, care explica anomalii aparente, cum ar fi problema legarilor. Acest lucru ne face, de asemenea, sa credem faptul ca viziunea aplatizata si reductionista a realitatii nu functioneaza deloc. Avem nevoie de o viziune mai bogata, mai larga si, eventual, multidimensionala a constiintei si a realitatii. Aceasta ma conduce la urmatorul punct interesant despre teoria campului mintii.

Mintea este Universul

Discutia despre mintea ca si camp merge, in cele din urma, dincolo de intretinerea posibilitatii de a raspunde la intrebarile filosofice eterne. Deschide noi posibilitati teribile care ne confera un mod cu totul nou de a intelege fenomenul. Intr-un fel, este enigma clasica in care raspundem la o intrebare care naste alte o suta, dar asta face deosebita cresterea in cunoastere.

fizica cuantica, minte, teoria mintii, constiinta, campul mintii, camp mental, rezonanta cuantica, cuantic, entanglement cuantic

Universul este mintea si mintea este totul.

Adevarata perla din interiorul scoicii acestei teorii, ca sa spunem asa, este ca mintea nu este individuala sau exclusiva pentru noi, asa cum am presupus. Pe scurt am putea spune ca mintea este universul si totul este minte. Asa spune primul principiu al filozofiei ermetice: “Totul este Minte”. Asadar, una din chestiunile care a rezultat din interpretarea gresita a oamenilor de stiinta si care este fundamentala, si la care David Chalmers se refera ca fiind “problema dificila a constiintei”, este faptul ca nu au presupus ca mintea si constiinta sunt parti fundamentale a tot ceea ce este. Constiinta este primordiala; chiar si relativa fiind in materie. Astfel ne aliniam cunoasterii antice sau panpsihismului modern, ambele sustinand ca totul este impregnat cu constiinta. Materia se naste din constiinta si nu invers.

Dar ce legatura are aceasta cu teoria campului mintii lansata de Meijer? In primul rand, Meijer sustine ca cea de-a patra dimensiune a mintii este in forma de torus pe care acum intelegem ca se gaseste peste tot in univers. In al doilea rand, toate campurile sunt interconectate intre ele prin fenomene cuantice, cum ar fi rezonanta, entanglement-ul si tunelul cuantic. Acest lucru ar putea explica ceea ce consideram ca fiind fenomene psihice sau extrasenzoriale, cum ar fi precognitia, clarviziunea, vederea la distanta sau telepatia.

De fapt, Meijer vede constiinta ca fiind un aspect de legatura care exista intre informatia interioara a creierului si orice altceva din afara ei, numind-o “matricea universala de informatie”. Din acest punct de vedere, constiinta este aceeasi cu fenomenul pe care-l observam in gaurile negre, denumit “evenimentul orizont” (event horizon). Atunci cand lumina si materia se apropie de o gaura neagra ele nu dispar, iar informatia lor este proiectata la granitele ei, cum ar veni. Aceste granite sunt ceea ce separa gaura neagra de toate celelalte lucruri dar o si leaga, in acelasi timp. Meijer se foloseste de aceste concepte pentru a face o analogie prin care explica ceea ce poate sa fie constiinta din cercetarile si reflectiile sale.

Asadar, concluzia acestei cercetari care ne invita la reflectie este urmatoarea: creierul nostru este un tuner cuantic ce rezoneaza cu un camp numit minte. Acest camp minte este conectat cu multe alte campuri, iar acest lucru poate sa explice experientele psihice transpersonale pe care, inainte, nu le puteam explica prin stiinta conventionala.

Voi ce parere aveti? Ce credeti ca este mintea? Ce experiente ati avut in legatura cu mintea si constiinta? Lasati un comentariu daca doriti.

Recommended Posts

Leave a Comment

Tinem legatura?

Daca doriti sa ma contactati, imi puteti trimite un mail folosind formularul de contact de mai jos.

Not readable? Change text. captcha txt